medicine check
Medicine Tracking System

Soluție IT inovatoare dedicat operatorilor de medicamente pentru a îndeplini cerințele FMD

MedTracS este un software pentru verificarea și decomisionarea medicamentelor ca parte a serializării medicamentelor în Uniunea Europeană.

Cei care ne-au acordat deja un vot de încredere

De ce este important FMD?

Nu puteți comercializa medicamente eliberate pe bază de prescripție medicală fără să respectați Regulamentul FMD!

Începând cu 9 februarie 2019, Uniunea Europeană a introdus un regulament pentru combaterea falsificării medicamentelor.

Legislația afectează toți operatorii implicați în fabricarea, distribuția și vânzarea medicamentelor eliberate pe bază de rețetă.

Pe lângă producătorii de produse farmaceutice, toți distribuitorii de medicamente, spitalele și farmaciile publice / private trebuie să se conformeze regulamentului, în caz contrar autorizațiile de funcționare sau de punere pe piață pot fi retrase.

Respectarea regulamentului nu este atât de complicată, pe cât pare la prima vedere. Pentru noi este important ca pacienții să aibă acces la medicamente dintr-o sursă credibilă. Din acest motiv ajutăm clienții noștri în procesele legate de serializare.

Aveți încredere în noi, și conformați-vă cerințelor FMD în mod simplu, rapid și eficient din punct de vedere al costurilor.

Medtracs
0 +
utilizatori
0 +
tranzacții pe an
0
țări
0 +
clienți

Cu MedTracS în combaterea medicamentelor contrafăcute

MedTracS vă permite să vă conectați la Sistemul Național de Verificare a Medicamentelor (SNVM) din România.

Utilizând aplicația noastră, puteți efectua cu ușurință tranzacțiile FMD necesare. Compania dumneavoastră va fi pe deplin conformă cu cerințele FMD, independent de procesele de afaceri existente și de sistemele informatice folosite.

Pentru mai multe informații legate de funcționarea sistemului MedTracS faceți clic pe buton.

Soluții inovatoare

Scanare 100 de coduri de bare în 5 secunde

Cu MedTracS LayerScan este posibil și acest lucru

Ne concentrăm pe satisfacția clienților, așa că nu ne mulțumim cu strictul necesar. Dezvoltăm soluții inovatoare care fac tranzacțiile mai rapide și mai ușoare.

Câteva exemple:

MedTracS LayerScan

Alte argumente în favoarea MedTracS

Icon Stable
Fiabil și stabil

Afacerile clienților noștri au o importanță critică pentru noi, din acest motiv am pregătit aplicația noastră pentru o funcționare de 7 zile x 24 ore și în special de a putea primi și prelucra un număr foarte mare de date.

Scalable
Scalabil

Poate fi folosit cu succes de interprinderi mari, mijlocii și mici, folosind simultan de la căteva pănă la sute de terminale.

regulations icon
Conform cu reglementările actuale

MedTracS, pe baza testărilor oficiale, a fost acreditat și deține certificatul necesar. Astfel se poate folosi cu încredere, respectă reglementările UE și naționale privind FMD.

Devices icon
Poate funcționa și pe dispozitivele deja existente

Nu este nevoie de internet rapid și nici de un smartphone performant, deoarece procesarea efectivă se face pe serverul nostru, nu pe dispozitiv/terminal.

Pentru cine recomandăm

MedTracS este recomandat pentru orice participant pe piața farmaceutică.

Pharmaceutical wholesalers

Pentru distribuitori de medicamente

MedTracS oferă o soluție completă, cuprinzătoare și eficientă pentru îndeplinirea obligațiilor privind FMD ale distribuitorilor de medicamente.

Hospitals

Pentru spitale publice și private

MedTracS poate fi o soluție FMD orientată către orice spital, ținând cont de specificitățile proceselor de gestionare a medicamentelor și de logistică farmaceutică.

Pharmacies

Pentru farmacii

Dacă sunteți reprezentantul unei farmacii, MedTracS este o soluție simplă și eficientă pentru dumneavoastră, acoperind toate cerințele legate de FMD.

Recenzii

Părerile clienților despre MedTracS

Argumente în favoarea noastră

De ce să ne alegeți pe noi?

Doar câteva din multiplele motive pentru care suntem partenerul ideal pentru dumneavoastră, în cazul în care aveți nevoie de o aplicație sau soluție informatică din domeniul farmaceutic.

icon experience
30+ ani de experiență

Sistemul nostru a fost dezvoltat folosind experiența noastră de peste 30 de ani în domeniul farmaceutic și logistic, timp în care am luat parte în nenumărate proiecte complexe și diferite.

icon client manager
Asigurăm Account Manager dedicat

Clienții noștri se pot baza întotdeauna pe noi - nu se vor simti niciodată singuri în fața problemelor. Le punem la dispoziție Account Manageri dedicați pentru a-i ajuta.

icon flexibility
Flexibilitate

Răspundem rapid și flexibil la nevoile clienților, la provocările pieței și ne asigurăm că suntem la curent cu schimbarea reglementărilor.

Noi credem în colaborare pe termen lung

Ne străduim să colaborăm pe termen lung cu partenerii noștri și ne mândrim că suntem parteneri cu mulți dintre clienți de peste 20 de ani.

Experimentați și dumneavoastră, cât de ușor este să îndepliniți cerințele FMD!

Medtracs devices